vin. iun. 18th, 2021

Filiala Facebook din Germania a promis marţi că va lua măsuri vizând grupurile care încalcă regulile platformei, inclusiv limitându-le acoperirea pe site şi aplicând restricţii asupra unor membri şi comunităţi, relatează DPA, citată de Agerpres.

Anunţul este văzut ca oferind asigurări că activitatea nefastă şi răspândirea dezinformării în forumuri va dispărea înaintea alegerilor naţionale din Germania de la 26 septembrie, deşi scrutinul nu a fost menţionat în mod specific.

Anunţul a fost făcut într-o postare de pe un blog pe website-ul german al Facebook şi este în conformitate cu promisiunile pe care compania le-a făcut deja în alte părţi.

Dacă încălcările regulilor se acumulează într-un grup în ansamblu, vor exista şi acolo consecinţe, a declarat compania.

Pentru membrii existenţi, distribuirea conţinutului din grup este apoi limitată, astfel încât să fie afişat mai profund în fluxul lor de ştiri, în esenţă îngropat sub alt conţinut.

Administratorii grupurilor vor fi de asemenea făcuţi responsabili. Dacă mai mulţi membri ai unui grup au încălcat deja regulile Facebook, li se va putea cere temporar să aprobe toate contribuţiile grupului. Dacă administratorii sau moderatorii „aprobă în mod repetat conţinut ce violează regulile noastre, vom elimina întregul grup”, a mai avertizat Facebook.

 

https://www.economica.net/facebook-promite-inainte-de-alegerile-din-germania-ca-va-lua-masuri-impotriva-persoanelor-care-incalca-regulile-platformei_515583.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *